ニュース
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump a declarat că ar susține o încheiere a ostilităților dintre Iran și ...
Universitatea din București scoate la concurs pentru sesiunea de vară a admiterii 2025 aproape 8.300 de locuri la buget.
Regizorul britanic Danny Boyle, laureat al premiului Oscar pentru „Slumdog Millionaire” (2008), a declarat într-un interviu ...
Peste 1.200 de persoane s-au îmbolnăvit de rujeolă în SUA, încă de la începutul anului, potrivit Centrului de Control al ...
Ministrul Educației, Daniel David, a aprobat noile planuri-cadru pentru liceu, iar această decizie reprezintă începutul unei ...
Peste 30.000 de locuri la licență, master și doctorat vor fi disponibile la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) la admiterea de ...
Un volum masiv de date de autentificare de pe platforme majore a fost descoperit online de cercetătorii portalului de ...
37 de cetățeni români și membri ai familiilor acestora au fost repatriați din zona de conflict armat din Orientul Apropiat, ...
Japonia a anulat o întâlnire la nivel înalt cu SUA după ce Washingtonul a cerut brusc celui mai important aliat din Asia ...
Vineri, peste 600 de angajați ai unei agenții de știri din SUA au primit avize de concediere eliberate de administrația Trump ...
NASA testează nivelul de confort al pasagerilor în viitoarele taxiuri aeriene electrice, pentru a sprijini dezvoltarea ...
Sâmbăta aceasta e despre socializare. Ești comunicativ, cu chef de vorbă și poți relua legătura cu un prieten mai vechi. Dacă ...
一部の結果でアクセス不可の可能性があるため、非表示になっています。
アクセス不可の結果を表示する